Rănile psihice la fel ca și rănile fizice sunt produse de un eveniment traumatic și este nevoie de timp pentru a se vindeca. În unele situații trecerea timpului nu este suficientă pentru a vindeca rănile psihice, de aceea termenul de „traumă” poate face referire atât la semnul lăsat de o rană psihică sau fizică cât și la o experiență de curățare.
Există analogii între rănile sufletești și cele corporale exprimate empiric: „ceea ce ai spus m-a rănit foarte tare”, „vorba asta m-a pus la pământ sau m-a rupt în bucăți”. Aceste metafore arată cum într-un mod imaginar sunt asemănate și comparate rănile sufletești și cele corporale.
O altă expresie ar fi „timpul vindecă rănile”, în care rănile sufletești și cele fizice sunt puse împreună. Este adevărat că orice proces de vindecare are nevoie de timp dar timpul singur nu vindecă toate rănile, chiar dacă organismul și-a dezvoltat strategii de autovindecare atât la nivelul corpului cât și al sufletului.
Apare astfel o tulburare a înțelegerii de sine și de lume așa cum a avut-o individul până atunci dacă situația traumatică este reliefată ca situație reprezentativă sau este percepută astfel din punct de vedere subiectiv. Trauma poate fi definită pe scurt ca fiind o discrepanță sistematică între componentele subiective și obiective ale unei situații.
Una dintre strategiile de apărare în cazul traumelor psihice este ignorarea și focalizarea intensă pe evenimentele exterioare ale vieții cotidiene. Sistemul psihic lezat caută să ascundă rana și să se ocupe de treburi cotidiene.
Persoanele traumatizate pot manifesta probleme temporare de concentrare, atenție, memorie, emoții intense de furie, teama de a întreprinde ceva nou, probleme de orientare temporară sau de comportament.
De asemenea, pot dezvolta simptome de înstrăinare, retragere, agresivitate, tensiune în relația cu alți membrii ai familiei, prieteni sau colegi.
Aceasta arată cum de obicei traumele afectează mai multe persoane și nu doar persoana traumatizată.
Pentru persoanele traumatizate intervențiile timpurii sunt recomandate deoarece reduc stresul și împiedică apariția tulburării de stres posttraumatic sau cronicizarea sa precum și evitarea fixării reacțiilor patologice.
Scopurile terapiei în cazul persoanelor care au trăit evenimente traumatizante sunt:

• scăderea severității simptomelor;
• prevenirea sau scăderea factorilor care duc la dezvoltarea altor afecțiuni asociate traumei;
• dezvoltarea capacităților adaptative pentru o dezvoltare normală;
• diminuarea posibilității de recidivă;
• experiența generată de evenimentul traumatic să fie integrată într-un plan cognitiv al riscului, prevenției, siguranței, protecției.